Intenţiile mai puţin cunoscute ale artizanilor Marii Uniri de la 1918. ”Vreau Transilvania, dar fără transilvăneni!”

Anul 1918. Atât regatul condus de Ferdinand I, cât şi provinciile locuite de români, aflate sub ocupaţie străină, sunt angrenate în conflictele primei conflagraţii mondiale. Marile imperii europene încep să se destrame. Populaţia aflată de o parte şi de alta a Carpaţilor are acum şansa de a forma un stat naţional, în adevăratul sens al cuvântului. De ambele părţi ale munţilor, liderii politici ai vremii încearcă să-şi aducă aportul la realizarea Unirii. Doi dintre aceştia: ardeleanul Iuliu Maniu şi argeşeanul Ion I.C. Brătianu.

Iuliu Maniu, liderul ţărănist cu două feţe?

• Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui…
• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri

Contribuţia lui Iuliu Maniu la realizarea statului naţional unitar român a stârnit, de-a lungul timpului, numeroase controverse. Dacă unii dintre cercetătorii istoriei moderne consideră că omul politic român nu a avut un rol hotărâtor în îndeplinirea idealului unirii, alţii sunt de părere că activitatea lui din timpul evenimentelor ce au marcat primii ani de existenţă a României Mari a fost una importantă. Să sperăm că documentele vremii ne pot lămuri.

Conform acestora, la 1 decembrie 1918, a avut loc la Alba Iulia evenimentul cunoscut sub numele de „Marea Adunare Naţională”. La aceste festivităţi, organizate cu prilejul unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului şi Sătmarului cu Regatul României, au participat aproximativ 100.000 de oameni.

Arădeanul Vasile Goldiş este cel care a citit celor prezenţi textul Rezoluţiei de Unire, deşi Iuliu Maniu trebuia să conducă acest moment solemn. De ce a fost dat la o parte Maniu? Răspunsul ni-l dă istoria, mai exact istoria vieţii lui. Se cunoştea foarte bine faptul că omul politic a fost ofiţer în armata austro-angară, luptând în timpul Primului Război Mondial.

O dovadă în acest sens este relatarea ambasadorului englez Ivor Porter: Maniu a fost recrutat în armata austro-ungară, la artilerie, în 1914 – o încercare nereuşită de a pune capăt activităţii sale politice. În toamna anului 1918, locotenentul Maniu, între două vârste, se afla într-o Vienă în pragul haosului, unde poliţia şi regimentele austriece scăpaseră practic de sub control, iar unităţile româneşti, cum era de aşteptat, păreau neatinse de bolşevism. Mustaţa îngrijită, umerii drepţi şi ochii senini nu i-au adus prea multă autoritate militară, dar îşi câştigase, în schimb, respectul tuturor românilor transilvăneni; a preluat controlul asupra a 60.000 de militari români din zona Vienei. A convins apoi autorităţile să-i permită să opereze din partea Ministerului de Război; cu ceea ce i s-a pus la dispoziţie, el a transferat în Transilvania nu numai soldaţii români aflaţi în jurul Vienei, ci şi pe alţii din regiunea Praga.

Rolul lui Iuliu Maniu la constituirea României Mari este, de asemenea, disputat după ce Unirea de la 1918 a început să fie transpusă, cu adevărat, în realitate. Astfel, în momentul în care s-a pus problema unificării religioase a românilor, Maniu s-a opus, pentru că era greco-catolic şi nu dorea subordonarea acestui cult celui ortodox. Omul politic ţărănist refuză să participe la încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, din anul 1922, sfidând conducerea monarhică de la acea vreme. Mai mult decât atât, în 1923, Maniu se opune adoptării noii Constituţii, care o înlocuia pe cea din 1866, promulgată de regele Carol I.

Nu în ultimul rând, se cunoaşte foarte bine faptul că, în timpul ocupaţiei maghiare a părţii de nord a Transilvaniei, din august 1940, Iuliu Maniu a organizat la Cluj o acţiune de protest, la care nu a fost, însă, prezent. Majoritatea manifestanţilor au fost atunci arestaţi şi trimişi în închisorile din Budapesta.

Acestea sunt doar câteva dintre acţiunile lui Maniu în perioada de început a României Unite, multe alte probleme fiind cunoscute doar de membrii clasei politice din acea vreme.

„Vreau Transilvania, dar fără transilvăneni!”

Într-un articol publicat în cotidianul genevez „La Feuille”, din 24 mai 1919, scriitorul Panait Istrati asocia evenimentele din anul 1918 cu o frază, care, se pare, i-a scăpat lui Ionel Brătianu: „Vreau Transilvania, dar fără transilvăneni!”. Este foarte probabil ca aceasta să reprezinte întocmai atitudinea oamenilor politici de la Bucureşti faţă de alipirea la Regatul României a unui teritoriu administrat de conducerea austro-ungară, într-un mod net superior celor cu care erau obişnuiţi românii. Cunoscutul om politic şi-a făcut, practic, datoria de lider de opinie.

Trebuie, însă, menţionat faptul că printre acei transilvăneni nu se aflau doar români, deşi aceştia constituiau populaţia majoritară a Ardealului. În Transilvania existau atât români, cât şi maghiari, secui, saşi, evrei, dar şi alte etnii, care locuiau aici de sute de ani. Toţi aceştia se aflau sub supunerea Regatului Maghiar, care a preluat, din nou, întreaga putere în Transilvania, odată cu transpunerea în realitate a Compromisului austro-ungar, în anul 1867.

Este cunoscut faptul că liderii unguri, încă de la cucerirea Ardealului, în secolele IX-X, nu au fost foarte îngăduitori cu populaţia românească de aici (vezi pactul „Unio Trio Nationum”, din 1437, conform căruia naţiunea română era considerată ca fiind una „tolerată” în Transilvania). Poate că Ionel Brătianu se referea tocmai la conducerea maghiară sau la privilegiile pe care le aveau celelalte etnii (saşi, secui) în Ardeal şi la care românii nu aveau acces. Este probabil ca omul politic liberal să fi spus despre aceste populaţii că sunt „transilvănenii” pe care nu îi dorea. Interpretările pot continua la nesfârşit.

Iuliu Maniu (1873-1953) şi Ion I.C.(Ionel) Brătianu (1864-1927) – doi dintre cei mai influenţi oameni politici pe care i-a avut Regatul României de-a lungul istoriei sale. Ambii, participanţi activi la procesul de constituire a României Mari. Importanţa acţiunilor lor  nu poate fi contestată, însă ceea ce rămâne de lămurit este elucidarea scopului real pe care l-au urmărit aceştia în timpul evenimentelor ce au marcat anul 1918. 

Cu prilejul zilei de 1 Decembrie, Descoperă te invită să citeşti mai multe materiale dedicate istoriei tumultoase a românilor şi a formării statului nostru:

O comoară veche de un secol: documentele Marii Uniri de la 1918

Cum a fost sărbătorită prima zi naţională a României, la 1 decembrie 1990? De ce a fost huiduit Coposu – VIDEO

Ce s-a întâmplat mai exact la 1 decembrie 1918? Mărturia poetului Lucian Blaga

O scurtă istorie a zilei noastre naţionale. Cum l-au sfidat comuniştii pe Regele Mihai cu 23 august – VIDEO

Mihai Viteazu nu a fost primul protagonist al unirii românilor. Un spaniol şi un ungur i-au luat-o înainte. O istorie mai puţin ştiută

România înainte de 1 Decembrie. Adevărul din spatele încercărilor de UNIRE